David

"Fericirea sau nefericirea oamenilor este în mare parte opera lor." (John Locke)


Depasind cu mult miezul noptii am pierdut intr'un final notiunea timpului.Lumina slaba a veiozei creaza umbre si forme pe peretele din fata patului.Asternuturile aproape au alunecat cu totul de pe pat.Camasa mea de noapte,cea alba si vaporoasa are acum o pata galbuie ce emana un miros de cafea proaspata.Cana zace impartita in bucati pe podea.Asa mi se intampla de fiecare data cand ma reintorc in intimitatea camerei mele.Invaluita de un amestec de intuneric si lumina difuza,ma pierd printre aceleasi ganduri inca o data.As fi lasat totul in urma.As fi uitat.As fi pornit mai departe.Un regret amarnic insa, se agata cu nesimtire de constiinta mea si ma trage inapoi.Poate ca daca as fi venit in ziua aceea totul ar fi fost bine.Sau poate nu,dar cel putin ar fi trebuit sa incerc."Poate"..Noptile mele sunt un sir lung de "poate",tigari si cafea.Uneori,atunci cand fiecare lucru parca incearca cu tot din'adinsul sa'mi aduca aminte de tine (de la dantela fina a sutienului meu,peste care iti plimbai usor degetele lungi, pana la frunzele teiului din fata geamului,care se unduiesc in vant,asemeni tie atunci cand cantai) pornesc pe strazi,aiurea.
E una din acele ore absurde ale diminetii.Aerul aberant de rece imi inunda plamanii odata cu fumul din tigara.Inca nu s'a luminat.Felinarele de pe marginea drumului impastie in jur umbre ingalbenite,urme de lumina ingrozitor de palida.Picioarele ma poarta inainte in speranta ca voi reusi sa gasesc oaza de liniste de mult pierduta din sufletul meu.Insa umbrele din noapte,vreun copac sau vreo banca,poate un caine ce'mi cerseste un dram de afectiune sau poate niste mancare;ritmul pasilor sau zgomotul lor pe asfaltul umed,mirosul de tutun,poate chiar aerul infricosator de curat ma duc iar cu gandul la tine.La noi.La plimbarile noastre nocturne cand era ori prea cald in casa,sa putem dormi,ori acel moment din noapte in care desi storsi de puteri eram parcursi de a'ntregul de un val de adrenalina si mergeam in cautarea unei aventuri.O porneam deci impreuna pe strazi,tinandu'ne de mana,fumand o tigara,povestind nimicuri, razand si prefacandu'ne ca suntem singurii oameni din lume.
Dupa trei stradute si patru tigari incep sa ma gandesc ca poate intamplarea va face sa ne intalnim la urmatorul colt.Apoi iata'ne tolaniti pe canapea,eu ma joc cu parul lui si ii consum mirosul dulce-amarui de care sunt dependenta,el ma tine in brate si'mi vorbeste fumandu'mi tigarile.Dar la colt nu e nimeni si nici la urmatorul colt.Ma prinde rasaritul cu privirea pierduta in gol si mai multe ganduri decat pot purta.Unul singur pare sa fii pus stapanire pe intreaga mea fiinta.Picioarele mele fac stanga imprejur si ma poarta intr'o directie prea bine cunoscuta.
Iata'ma aici;dupa ce am urcat sase etaje intortocheate,ma aflu in sfarsit in fata usii masive;ma cuprinde brusc spaima si o serie de ganduri noi imi invadeaza constientul "ce o sa spuna cand o sa ma vada? o sa ma primeasca?ce o sa'i spun eu?" Categoric situatia ma depaseste si intrece cu mult limita curajului meu,cobor!Dar e prea tarziu.Doua secunde mai tarziu,nici nu m'am intors bine ca scara a fost invaluita de lumina:usa era acum deschisa.Incurcata si regretand profund ca am dat curs acelui gand,m'am intors din nou si am pasit peste prag.Acum trebuie sa merg inainte,este exclus sa ma intorc,nu mai am timp sa fug si ..si dintr'o data iata'ma infata a doua maini ce se intind spre a ma cuprinde,ce incadreaza trupul subtire si frumos acoperit doar de un pantalon negru, ce se termina intr'un zambet pe atat fericit pe cat mirat,un pic amuzat (probabil de expresia mea extrem de confuza),pe chipul acela fara cusur,chipul acela ..pe care il iubesc.Primirea mi'a dat cat de cat curaj sa incep sa vorbesc insa o problema imi arde din interior pana pe buze,pentru care am venit de fapt si pe care inca nu indraznesc sa o spun cu voce tare.Poate pentru ca nu stiu cum ar suna.Pentru ca ma sperie ce va urma.De ce?De ce se intamplasera toate astea?Am fi fost fericiti si acum daca nu as fi fost eu atat de..atat de..eu!
Fara sa'mi dau seama lasasem capul in jos si infipsesem privirea in podea.Un deget plasat sub barbie imi ridica usor capul.Imi spune ca ii pare rau ca nu m'a ascultat si nu a fost de partea mea,ca ma iubeste..si iata'ne tolaniti pe canapea,eu ma joc cu parul lui si ii consum mirosul dulce-amarui de care sunt dependenta,el ma tine in brate si'mi vorbeste fumandu'mi tigarile..

Chloe III

M'am trezit pe la 5 azi dimineata dupa doua ore amarate de somn.Mi'am facut o cafea si am iesit pe balcon sa fumez o tigara.Era un frig teribil.Cerul iar avea culoarea unei sosete murdare.Pe deasupra se plimbau nori greoi,incarcati de lacrimi.Aerul era umed si atat de rece incat atunci cand intorceam capul intr'o parte aveam senzatia ca tocmai am primit o plama peste obraz.Am tras un colt de draperie de la usa si am sters masa,apoi mi'am tras un scaun si m'am asezat,plasandu'mi strategic genunchii la piept sub puloverul imens pe care il purtam,ca sa nu inghet.Si am lasat timpul sa alerge in voia lui..

Am vazut zilele trecute,in drum spre cafeneaua lui Doris, un afis,atarnat de o cladire,pe care ochii mei nu au putut sa'l evite probabil din cauza dimensiunii exagerat de mari.Scria ceva despre frumusete..
Frumusete? De unde frumusete? Nu exista asa ceva!Sau cel putin nu in totalitate.Este numai o idee,un concept si asta e adevarul.Pana si adevarul e urat.Iau ca exemplu orice om fie barbat,fie femeie,oricat de frumos sau frumoasa ar fi pe dinauntru este un simplu schelet si scheletele sunt urate.Miscari bruste si smucite,scobituri adanci si negre si expresii diabolice.Imagineaza'ti asta cand mergi pe strada.Schelete ambulante oriunde indrepti caput.Mai vezi ceva frumos?Bine o sa mi zici ca oamenii sunt mai mult de atat,ca scheletului ii sunt alipiti muschi,carne si creier,dar daca stai sa te gandesti,in fond,nu's decat o gramezi de oase si zgarciuri.
Ieri eram in magazin si imi cautam casti noi pentru ipod cand,la un moment dat,pe toate ecranele expuse au inceput sa apara fel si fel de oameni care pareau sa faca parte dintr'o secta sau ceva care s'ar fi numit "Pastorasii fericiti" cu un posibil motto care ar suna cam asa "alatura-ni-te noua si vei zambi necontrolat;te vom face fericit prin orice mijloc".Cu alte cuvinte "daca vrei sa fii un zombie (mai) idiot (decat esti) si fericit sau sa ti se spele creierul esti omul pe care il cautam".Fericitii astia au gasit ca subiect al zilei frumusetea.Am asistat la 20 de minute din emisiune,20 de minute de pura tortura (cat am stat dupa imbecilul ala sa'mi aduca o pereche de casti din depozit) in care am auzit numai "Cat de frumoasa este lumea","Ce frumoasa este natura!Uita'te la pamantul acela frumos,la apa cristalina si frumoasa.." si asa mai departe.
Pamantul acela frumos..hmm.Te'ai gandit vreodata ce e sub acel pamant? Cadavre.Mii si mii.Cadavre aflate in putrefactie.Si schelete.Si nu dispar asa usor.Si nici prea repede.Sunt toate acolo jos, sub noi.Mereu; oriunde te duci.Unde mai pui si ca intre tine si gramada de lesuri nu e decat praf.Un strat gros de praf.Ce mai e frumos acum? Si deci, la urma urmei in ce consta frumusetea?

Mi'au inghetat picioarele! Sorb si ultima gura de cafea,acum rece si imi sting rapid tigara.Intru in casa si las in urma scrumiera plina si gandurile negre..

[...]